Brânca absolvenţilor

Sigur că e nostalgie. N-are rost să speraţi că voi vorbi altfel decât cu regret despre vremea când se făcea carte. 
Formatorii şi tinerii profesori de azi nu uită niciodată să compare învăţământul tradiţional, întotdeauna etichetat drept depăşit, negativ, ineficient, cu învăţământul viitorului (că nu poţi să-l pui într-un şablon pe cel haotic de azi), care, evident, este idilic şi benefic pentru societate. Atâta doar că n-a dat niciodată rezultate mai departe de grupul experimental care, oricum, nu era din România şi care, oricum, nu s-a generalizat nicăieri. Cu ceva îngăduinţă, tinerii vorbitori precizează că vechiul sistem ar fi avut şi ceva părţi bune care merită perpetuate, dar habar n-au care sunt acelea. Pomenesc de aceste părţi bune doar aşa, ca să le facă pe plac celor câţiva oameni de peste 40 de ani din auditoriu. În realitate, nu vor să preia nimic. 

Dacă ar fi după unii, mersul la şcoală ar fi un fel de întâlnire amicală ceva mai structurată. Materia nu trebuie predată. Evident, e o tâmpenie absolută să asculţi în linişte o somitate în fizică sau filosofie. Studenţii fac urticarie să vadă un profesor la catedră şi să-şi concentreze atenţia pe discurs mai mult de 10 minute. Mult mai palpitant este să-l întrerupă cu inepţii, de regulă, povestind din propria experienţă, fiindcă aşa au auzit ei că arată un curs interactiv. Nu au nicio ţinută intelectuală, habar n-au să-şi expună ideea, s-o gradeze, s-o sintetizeze, s-o facă puternică şi atractivă. Intervenţiile studenţilor de azi sunt nişte gângăveli inculte, agramate şi, de cele mai multe ori, imbecile. Rar mai auzi vreunul care să ştie să ridice o problemă, să facă o completare, să formuleze o întrebare coerentă şi de bun simţ. Şi totuşi, studenţii nu se lasă. Deschid gura. Îi mănâncă, au un fel de brâncă. Şi, ce e mai tragic, nici nu-şi dau seama că profesorul din faţa lor e agresat şi decepţionat că roadele muncii lui sunt nişte rebuturi. Nu-şi dau seama nici de faptul că, la terminarea şcolii, trebuie să fie alţii. Că trebuie să evolueze. Nu. Dimpotrivă, dacă profesorul încearcă să-i schimbe, automat e un fraier şi nu mai merită trecut pe la cursul lui. 

Nu sunt profesoară, dar am fost de curând din nou studentă. Şi m-am crucit de câtă prostie e tolerată şi ridicată chiar la rang de popularitate. S-a dus naibii vremea când studenţii învăţau pe rupte nu numai ceea ce aveau de învăţat, ci mai ales ceea ce nu aveau voie să nu înveţe: devenirea ca intelectual. 
Nu e vorba doar de studenţii nătângi, ci şi de profesorii prostovani de astăzi. Nu se pune problema ca în vreunul dintre cele două tipuri de sisteme să nu existe profesori slab pregătiţi şi fără talent. Însă, numărul lor e de discutat. La fel, şi diciplinele pe care susţin că le stăpânesc. N-am crezut să ajung vreodată să nu mai suport să citesc pagini scrise de un profesor universitar care n-avea dram de logică şi care încă îşi mai bătea capul cu gramatica. Aşa ceva, mă scuzaţi, nu întâlneai în vechiul regim. Ori erau foarte bine camuflaţi. În orice caz, cărţile lor erau scrise impecabil. N-am crezut nici că profesorii nu mai predau, nu mai au elementara pornire pedagogică de a comunica o disciplină, nu mai vor să ştie dacă ai înţeles ceva (e retorică întrebarea de la sfârşitul fiecărui curs: "Aveţi întrebări?") şi, mai grav, puţin le pasă de sistemul de evaluare. Dacă el, ca evaluator, a aflat ce şi cât ştie cel ce-i spune "domnule profesor". Eu prefer profesorul "sadic" care te întorcea pe toate părţile până se dumirea ce notă ţi se cuvine. Profesorii nu-şi cunosc studenţii. Poate că nici nu se merită. 

Dar se merită să ne gândim la nivelul absolventului de azi. Slab pregătit, dar arogant. Eu n-aş avea curaj să-i las pe tinerii de acum să-mi educe copiii, să-mi opereze mama, să-mi proiecteze casa. Mai am încredere doar în cei care repară robinete. Mi-e frică să mă las pe mâna acestor mocofani care s-au pregătit în doi peri şi care sunt experţi în proiecte. Nu ştiu dacă aţi observat, azi, toată lumea bună face proiecte. Degeaba eşti iscusit în tâmplărie, degeaba eşti harnic şi ingenios în agroturism sau riguros în biochimie. Degeaba ai înţeles ceva din Husserl, degeaba ştii geometrie neeuclidiană. Eşti un nimeni pe lângă cei care fac proiecte. La mâna lor ajungi, fiindcă societatea noastră vrea să ştii să completezi formulare ca la poştă, să te încadrezi, să te standardizezi. Ca să poţi fi uşor de prelucrat. Nu te ambala să ai idei, să construieşti un discurs. Eşti un caraghios şi o să mori de foame. Deci, astăzi nu e nevoie de tine aşa cum eşti. Însă, poţi face un curs ca să-ţi aliniezi pregătirea la cererea pieţei. 
La modă e cursul de formator. De-aici ies un fel de misionari care trebuie să aducă oamenii pe calea cea bună. Cum? Le spun cursanţilor că pregătirea lor e vax albina, pot uita liniştiţi ce-au învăţat. De-acum încolo, trebuie să înveţe şi să predea după metode moderne. Metode care au chiar şi nume, părinţi, imitatori şi s-au concentrat într-un fel de literatură de specialitate. Noul stil didactic nu cere nimic nici de la profesori, nici de la studenţi. Toată treaba e să vii la cursuri ca vaca la păscut, relaxat, resemnat şi să te concentrezi cât poţi pe relaţiile cu ceilalţi. Numai când te plictiseşti de atâta empatie, poţi să acumulezi şi ceva informaţie. Unii cred în această nouă religie. Aproape că strigă: "Aleluia!". Alţii cred doar că nu e posibilă la noi, în România. În realitate, nu e posibilă nicăieri. Dar, Doamne fereşte să-i întrebi amănunte din realitate, formatorilor nu le place să-i întrerupi din nobila lor misiune de a învăţa oamenii să fabuleze. Cursurile ăstea sunt cursuri de visare. Un fel de yoga pentru tineri derutaţi, aflaţi în căutarea unor stări şi mai ridicole decât cele în care sunt deja. 

Dar de ce povestesc despre noile cursuri şi metode de instruire? Am făcut de curând şi eu un curs, de manageri nu mai ştiu cum (pentru mine, domeniul ăsta nu e decât un anglicanism perfid). Băiatul care ţinea cursul vorbea foarte săltăreţ, folosea poante, filmuleţe, te invita să povesteşti tâmpenii din viaţa ta şi te şi aproba, ne punea să "lucrăm" în echipe. Nimeni nu lua notiţe, era prea fascinant să-l asculţi pe băieţaşul care făcea un fel de stand-up comedy, după modelul TED.com. În ultima zi, ne-a întrebat cu ce am rămas din acest curs. A fost un moment horror. Credeam că numai eu n-am rămas cu nimic, dar şi ceilalţi erau la fel de buimaci. I-am văzut cum se uită pe whiteboard (sau cum s-o numi tabla pe care scrii cu marker) în căutarea unui indiciu. Toţi au răspuns cu câte o idee din ceea ce au putut citi. Dar "profu'" nici că şi-a dat seama. La despărţire, o fată i-a făcut cadou o cană personalizată. Pe care scria o formulă auzită la curs. Şi care nu îl caracteriza deloc pe bietul prof, fiindcă spusese foarte clar că găselniţa nu-i aparţine. O cană personalizată cu exact ceea ce nu-l caracterizează. Iată ce bine a fost recepţionat acest curs relaxat! Zero fundamente.
Cum ziceam, nu am ce lăuda la felul cum merge şcoala de azi, fie ea instituţionalizată, fie paralelă, finanţată din fonduri europene. UE, probabil, a ajuns la concluzia că suntem nişte retardaţi, trebuie să ne înveţe ea cum se învaţă, fiindcă noi nu ştim s-o facem ca ei, nu prea ne încadrăm în schema mondială. E clar, trebuie să fim formaţi. Sau formataţi, dacă se poate. E un moment bine ales, învăţământul nostru e vraişte, valorile sunt de o micime îngrijorătoare şi tot căutăm soluţii, dar nu dăm decât peste incompetenţi şi plagiatori. Un sistem derutat şi canceros ca acesta parcă îşi doreşte să fie ras. Să-i ia cineva maul ca să nu se mai chinuiască. Să lase locul unuia nou. N-am nimic împotrivă, lumea se schimbă, progresează. Numai noi am luat-o înapoi.  Sigur că e timpul pentru schimbare. Profesorii sunt delăsători şi ignoranţi, studenţii sunt ori lichele, ori aerieni. Dar ce punem în loc? Fostul sistem? Sigur că da. Învăţat pe brânci, seriozitate, rezultate. E cea mai bună formulă. 

Mulţi spun că schimbarea trebuie să vină de la cei tineri spre vechea generaţie. Nu, nu sunt de acord. Bătrânii trebuie să-i schimbe pe puştani. Singurii care mai ştiu ce înseamnă învăţătură sunt profesorii bătrâni. Încă îi mai avem, nu profităm deloc de ei, ba dimpotrivă, nu îi rugăm să ne schimbe, ci îi forţăm să se schimbe ei după noi sau după un model facil, pueril şi fără perspectivă. Dar dacă, să presupunem, unul dintre aceşti profesori de care tragem să devină modern ar fi Nicolae Iorga? Cum ne-ar sta nouă să îl modelăm pe marele Iorga? Până unde ar merge impertinenţa? Eu cred că mai există astfel de profesori-legende, numai că nu mai sunt de recunoscut. S-au dat pe stil nou şi par la fel de mediocri ca toţi ceilalţi. De multe ori m-am întrebat oare ce zice un astfel de profesor extraodinar despre propriii studenţi, cărora le predă cum o fi, numai să fie, şi pe care îi vede clar cât sunt de încuiaţi? El nu a învăţat aşa, el nu aşa şi-a luat examenele. Nu îşi mai aminteşte? Nu îl jenează să fie un dascăl fără conştiinţă? Nu, normal că nu, cine să-l judece, studenţii nu vor mai mult, ci mai puţin, dar altfel
Experienţa mea de student la 45 de ani o voi povesti data viitoare, când voi avea un alt moment de jale. Deocamdată, n-am vrut să spun decât că mi-e silă de facultăţile din ziua de azi, de profesorii şi de absolvenţii ei. Că n-ai pe cine te baza, nici măcar pe cei bine intenţionaţi. Situaţia n-ar fi aşa alarmantă dacă n-aş avea nevoie, de fapt, de aceşti absolvenţi plăpânzi. Şi asta se va întâmpla cât de curând. Moment în care vor începe să curgă rateurile. Sincer, i-aş invita de pe acum să lucreze în străinătate. Ştiu că-i mănâncă, de ce să-i ungem cu tot felul de alifii, să-i lăsăm să se scarpine. Ducă-se! Ne-om descurca numai cu cei de modă veche. Dragi studenţi, la revedere, drum bun!

2 comentarii:

  1. Va impartasesc starea de spirit. Am mare intelegere si pentru determinarea de a da lectii de gramatica. Totusi, nu inteleg cum ramane cu utilizarea abuziva a reflexivului ... se merita!
    Pentru conformitate, Vasile Georgescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi s-a mai atras atentia, se pare ca am un narav prost si greu de controlat in legatura cu acest "se merita". O sa scap de el, deja sunt la a doua abatere. Pana atunci, nu pot decat sa recunosc ca inca n-am reusit.

    RăspundețiȘtergere

Nu e interzis sa fiti nervos, dar este obligatoriu sa va exprimati corect!