Marea degivrare

Precis aţi observat cum jurnalistele pronunţă cu multă degajare cuvântul degivrare, ca şi cum toată viaţa numai cu degivrări au lucrat. Şi politicienii, psihologii, analiştii, vorbitorii de ocazie, toată lumea e cu degivrarea-n buze. Pentru mine, mărturisesc că e un cuvânt nou şi m-a uimit viteza cu care a intrat în uzanţă. Dar cel mai tare m-a uimit că supravieţuitorul Radu Zamfir a coborât cu el direct din avion. La câteva ore după accidentul aviatic din Apuseni, despre care normal că am şi eu o părere, ca toate gospodinele, doctorul norocos a dat nişte declaraţii absolut zăpăcitoare. Astfel, „avionul a givrat”, verb inexistent, se vede că abia îi fusese predat. Chiar şi aşa, cu discursul preparat, chirurgul ne-a descris ca un profesionist starea de conştienţă a victimelor, respectiv, pilotul „părea conştient”, iar studenta „nu părea conştientă”. Îmi imaginez un dialog în blocul operator: „Pacientul e adormit?”. „Nu mi se pare”. „Vezi dacă zice ceva!” „Mi se pare că tace”. Peste şocul momentelor în care era convins că nu scapă, s-a adăugat stresul de după. Spaima de a nu greşi, de a fi atent la ce să spună şi mai ales la ce să nu spună. Aşa că nu-i condamn bâlbâiala. Dar asta nu înseamnă că trec cu vederea amănunte care contează în descâlcirea acestei poveşti.

De o săptămână încoace, toată lumea se văicăreşte. „Cum e posibil?”, „în secolul XXI”, „gafele autorităţilor”, „prostie şi incompetenţă”. Numai d-ăstea am auzit. Înţeleg că toţi specialiştii noştri de la STS, armată, SMURD, salvamont, ISU, 112, poliţie, jandarmi, ROMATSA, cluburi de off-road, prefecturi, miniştri, cercetaşi, absolut toţi, simultan, au devenit tâmpiţi. Sunt prea mulţi, sunt toţi, e ireal, nu bate la ochi?  Nu-mi rămâne să cred decât că bulibăşeala a fost indusă. Avionul n-a fost găsit pentru că nu s-a vrut găsirea lui. Nu mă întrebaţi de ce trebuiau să moară acei oameni, că nu ştiu. Dar sunt sigură că, dacă tot s-a întâmplat accidentul, s-a profitat de ocazie. Iar tot ce a urmat ar fi fost o manipulare magistrală, dacă nişte ţapinari n-ar fi stricat totul. Ştiu că nu vă place teoria mea, dar nu văd alta mai logică.

Trebuie să vedem cine ar fi avut ceva de câştigat, dar nici asta nu ştiu, însă se vede cine cade. Cel mai şifonat mi se pare Arafat care, după ce a defilat ţanţoş prin Muntenegru, de data asta a fost o momâie. Nici imaginea armatei nu e prea bună. Murea unul de-al lor şi ei nu au făcut nimic, cu toate că aflu că la Turda e un centru al armatei ultraspecializat în Search and Rescue. Doar suntem în NATO; la naiba, era logic să avem aşa ceva. Dar iată că maestrul armelor Mircea Duşa a dat ordin ca avionul de la Turda să nu decoleze. Adăugaţi la asta şi faptul că salvamontiştii au primit ordin să se întoarcă atunci când erau la 10 minute de epavă. Şi faptul că minunatele coordonate s-au schimbat de nu ştiu câte ori, la indicaţiile unor diverse autorităţi, dar niciodată cu eroare mai mică de 7 km. Adica atâta cât să nu nimereşti în veci. Că telefonul copilotului, persoană care putea da informaţii de specialitate, s-a oprit brusc şi n-a mai vrut să meargă. Că un salvamontist de la Cluj a localizat corect avionul pe hartă, dar nimeni nu l-a luat în seamă. Că orice telefon poate fi localizat instantaneu oriunde în lume, indiferent ce aplicaţii ai sau n-ai instalate. Că telefoanele date de Zamfir către anumite persoane s-au şters pur şi simplu din memoria aparatelor. Că absolut întâmplător, fix a doua zi după accident, a apărut o lege în România care interzice folosirea de către persoanele civile a dronelor echipate cu camere video. Ca să nu-i treacă prin minte vreunui aeromodelist să cerceteze zona.

Încă mai credeţi că totul a fost incompetenţă şi prostie? Că nu a existat un comandament de gestionare a crizei? Ba a existat, şi încă unul versat, de-aia s-a răspândit şi a durat confuzia. Cum ziceam, pădurarii nu erau în schemă. Aşa că, în loc să ajungem la avion a doua zi şi să nu mai găsim supravieţuitori, nişte ţărani au dat tot planul peste cap. Au găsit locul accidentului fiindcă au ignorat indicaţiile oficiale. Drept urmare au fost anchetaţi de procuratură. Nu vă bucuraţi prea mult de demisii şi autodemisii. Pe adevăraţii manipulanţi ai acestei întâmplări oribile n-o să-i ştim poate niciodată.

Un loc liber

Să ne gândim şi la accidentul propriu-zis, singurul fapt neprevăzut. Pilotul Adrian Iovan, un gradat care s-a făcut cunoscut prin nevastă, a omorât un om şi un câine şi a fost sancţionat fiindcă a pus în pericol viaţa pasagerilor la decolare, a murit după ce s-a chinuit vreo două ore prins sub avion. Toată lumea spune că a fost un pilot excelent şi chiar sunt convinsă că aşa era. Asta pentru că îmi dau seama că, după ce a făcut prostia să zboare atât de jos, a reuşit miraculos să facă o aterizare bunicică, astfel încât călătorii trăiesc şi azi. Dar greşeli tot a făcut. Am auzit că nici n-a cerut buletinul meteo. Nici centura de siguranţă n-o purta. În orice caz, a avut mult curaj să treacă peste Carpaţi cu asemenea fluturaş de avion. 

Despre Aurelia Ion ce să mai zic? Nici azi n-am aflat ce căuta în avion. Să fi fost doar o descurcăreaţă sau domnişoara ofiţer era în misiune? Nici asta n-o să aflăm. Dar ceea ce m-a frapat atunci când am văzut prima poză cu ea (în altele, nu mai e nimic şocant) a fost asemănarea izbitoare cu personajul Amber din „Dr. House”. Amândouă doctoriţe, amândouă ambiţioase, gata să facă orice compromis pentru a avansa în carieră, amândouă au murit în urma unor accidente în mijloace de transport.

Despre ceilalţi medici nu ştiu nimic. Nici ei nu vor să ştim prea multe despre ei. Dar au un purtător de cuvânt, pe dr. Zamfir, din care merită să mai cităm puţin. Întrebat de echipele de pseudosalvare care e starea celorlalţi, el a zis: „Sînt momentan sedaţi, nu ştiu”. Ceva mai multă precizie decât cu inconştienţa, recunosc! Dar cine i-a sedat şi cu ce şi de ce şi cine zice că e bine ce-a făcut? Mai spune „extrăgându-i din avion”, iar după aceea, „fiecare a ieşit cum a putut". Nu prea e clar cum au aterizat oamenii aceia.

Eu, în locul supravieţuitorilor, aş da în judecată Discovery şi National Geographic. Nimic nu i-au învăţat. Cum să renunţi la haine în miezul iernii? Le dai foc doar în ultima clipă, când auzi elicopterul. Mare prostie au făcut! Ştiam că bucureştenii sunt mai rău ca fetele mari, dar să nu nimereşti să faci foc în mijlocul pădurii? Mai ales că unul dintre ei era întreg şi bine echipat! Cu spirt şi hârtie la tine? Să nu te depărtezi de avion? Să pui accidentaţii direct pe zăpadă? Apropo, avioanele nu sunt dotate cu rachete de semnalizare?

Nu e prea mult praf în ochi în ţara asta? Doamne fereşte să fii prins în asemenea maşinaţiuni, cum au păţit-o amărâţii ăştia! Eu mă lupt cu nişte nemernici din învăţământ, dar nu ma urc în avioane, le sugerez să mă calce cu maşina pe trotuar. Să revenim la degivrare, care înseamnă, conform www.dexonline.ro, „A înlătura straturile de chiciură sau de gheaţă formate pe anumite suprafeţe”. Dacă n-aţi înţepenit de tot, nu uitaţi de degivrare. Una generală ne trebuie!

28 ianuarie 2014. Eh, nici n-a trecut aşa mult până au început să apară dovezile. Militarii localizaseră exact locul prăbuşirii, la numai 500 m de ei, şi erau gata să decoleze. Dar ministrul Duşa a spus NU. O fi zis că e vreun OZN şi nu şi-a bătut capul.