Adio, Maiestoşenia Voastră!

    De patru zile adorm şi mă trezesc în laude şi bocete după Regele Mihai. Asta e problema cu doliul naţional, că e naţional şi, vrei nu vrei, trebuie să îl suporţi. Acest personaj mi-a fost indiferent până în 1990, când bunica mi-a zis că, dacă l-ar întâlni, i-ar spune: „Mihăiţă! Să faci bine şi să urci înapoi pe tron!”. Stai aşa, cum adică? Tocmai trecusem printr-o revoluţie, n-o făcusem pentru rege, n-aveam de gând să i-o fac cadou. 

Şi uite-aşa, citind şi gândind, am ajuns să am în sfârşit o părere despre rege şi familia lui regală. Românii pactizează cu el în aceste zile numai pentru că întruchipează ceea ce ne reprezintă şi pe noi: simbolul fatalităţii, al viselor neîmplinite, al eşecului. Să te chinuieşti să devii rege şi să nu reuşeşti ca lumea nici măcar o dată într-un secol e, cu siguranţă, un motiv de compasiune. De fapt, azi am îngropat ghinionul.

Qestii: Medicii de care nu avem nevoie (II)

Qestii: Medicii de care nu avem nevoie (II):   Dan Condrea a fost un om bun. El ne-a dat dezinfectanţi. Nu ştiu dacă aţi observat, escrocii nu au făcut bani necuraţi din jocuri de noroc,...

Qestii: Of şi zdup

Qestii: Of şi zdup: O f, of, nimeni nu ia apărarea puşcăriaşilor! În special pe cei fără pile şi bani aş vrea să-i apăr, fiindcă legea ...

Qestii: Homo refugiatus

Qestii: Homo refugiatus: Probabil că hoardele de refugiaţi care au invadat Europa sunt formate dintr-o specie nouă de Homo sapiens. Mă uit la ei şi ...

O şarlă de Charlie

Dacă zici că islamiştii trebuiau să tacă şi să înghită, n-ai respect pentru valorile religioase. Dacă zici că desenele sunt imorale şi provocatoare, eşti jigadist. Nicicum nu e bine, pentru că soluţia problemei nu e nicăieri. Într-o discuţie despre religie, nu poţi aduce tribunalul, iar într-o discuţie despre legi, nu poţi amesteca biserica. Treaba asta e un război între drept şi credinţă, între valori juridice şi valori religioase, între lege şi morală. Adică e o luptă între mere şi pere, între porc şi vacă. Nu zic că sunt incompatibile, că nu se intersectează şi că nu se suprapun chiar în unele puncte. Dar povestea Charlie Hebdo nu este una despre ceva comun religiei şi umorului, ci despre diferenţe. Iar diferenţele supravieţuiesc numai tolerate şi numai atâta vreme cât nu se sare calul. Sau, vorba aceea, până când se-ngroaşă gluma. Este simplu. Dacă am înţelege acest lucru, discuţia s-ar lumina.

Papă-lapte sub acoperire

Qestii: Papă-lapte sub acoperire: Să fim serioşi, Turcescu nu e sănătos la cap. Sau cel puţin, nu într-o condiţie psiho-emoţională prea bună. Omul e transfigurat, cu ...

Qestii: Toţi suntem un pic manipulaţi

Qestii: Toţi suntem un pic manipulaţi: După ce am trăit s-o văd şi pe-asta, cum un nene a fost ales preşedinte fără să fi convins pe nimeni, poate nici măcar pe el însuş...

INTRO

Am două site-uri şi opt blog-uri cu orice altceva decât propriile-mi gânduri. Nu-mi place să scriu în timpul liber, o fac destul pe bani. Mai bine zis, pentru nişte bani, la normă. Nu pot să mă urnesc nici măcar pentru câteva rânduri pe messenger, iar forumurile le-am părăsit de mult. Pe mail primesc şi trimit doar poze haioase şi bancuri, iar pe Facebook intru numai ca să verific identitatea unor persoane. 

Însă, zilele trecute, la curăţenia de toamnă, am dat peste jurnalele din adolescenţă şi m-a plesnit o invidie ranchiunoasă pe pofta mea de scris de atunci. Astfel de jurnale au şi o funcţie documentară, merită scrise, atunci când le e vremea, ca să poţi reconstitui nişte realităţi, după ce le trece vremea. 

M-a surprins plăcut prolificitatea mea de acum 25 de ani, dar n-am de gând să mă întorc la stilul memorialistic, n-am căpiat. Blog-ul ăsta e despre ceea ce nu prea vorbesc. Niciun strop de ficţiune n-am de gând să pun în acest semipreparat de idei. Niciun cuvânt diafan şi nicio metaforă galeşă. Nici nu cunosc prea multe. Va fi un blog acru, greu de înghiţit. 

Camelia Onciu