După ce am trăit s-o văd şi pe-asta, cum un nene a
fost ales preşedinte fără să fi convins pe nimeni, poate nici măcar pe el
însuşi, e util să-ţi pui întrebarea: cum a fost posibil? Dar ce naiba să
înţelegi, nicio emisiune nu te ajută, comentariile sunt pline de semnul
întrebării, toată lumea se fereşte de ipoteze. Nu-ţi rămâne decât să cauţi
singur răspunsuri. În aşteptarea unui studiu sociologic bine dospit şi rumenit,
care să descifreze misteriosul
mecanism, înainte ca acest scrutin dubios să intre în manuale, notez câteva idei.
◄ Pe Ponta l-a făcut Meleşcanu şi nu înţeleg de ce toată lumea crede că vulpea asta bătrână a greşit. Cum
naiba să fie incompetent şeful spionajului, fie el o şandrama? Ăla ramolit e
Tăriceanu, nu trebuie confundaţi.
◄ Cum? Meleşcanu a preluat
modelul pilot al incompetentului Corlăţean, model care tocmai îşi dovedise eficienţa
în primul tur. S-a oferit ministru ca să rezolve problema organizării în
diasporă, dar de fapt s-a asigurat că haosul se va produce. A refuzat absolut
toate măsurile care ar fi decongestionat aglomeraţiile şi toţi am zis că e
prost. Nu trebuie să fii expert ca să ştii că grămezile generează turbulenţe. Şi
că e obligatoriu ca aceste grămezi să nu se creeze în diasporă. Nu de alta, dar
enervând un român din străinătate, enervezi cel puţin încă doi din România. Cu
atât mai mult trebuie să organizezi totul exemplar în diasporă, cu cât această
masă de oameni e conectată în timp real la Internet. Era clar
că, după umilinţa din primul tur, va creşte tensiunea, vor veni mai mulţi. Era logic că manifestaţiile din ţară, oarecum
spontane şi oarecum lucide, n-au nevoie decât de o scânteie pentru a se
transforma în revoluţie. Acest Meleşcanu
a reuşit să-l convingă pe Ponta că opinia publică nu contează. Iar fraierul
l-a crezut. Fostul şef SIE a schimbat opţiuni de vot, şi-a dezinformat şeful, a
dublat numărul votanţilor în al doilea tur, a trimis milioane de oameni la urne
cu stimulente simple, dar puternice: imagini cu impact emoţional.
◄ Efectul manipulării a fost răsturnarea probabilităţilor tuturor institutelor
de sondare. Apropo, nu îi bate nimănui la ochi acest eşec subit şi colectiv
al experţilor din ştiinţele sociale? Doar cu o zi în urmă, şeful Institutului Naţional de Statistică o dăduse şi el
în bară, înlocuind oficial, în documente, scăderea cu creşterea economică.
◄ Dar pentru cine a lucrat acest om? Habar n-am. În orice caz, nu pentru Greenpeace.
American, rus, neamţ, multinaţional, naiba ştie cine l-a tocmit. Ne vom da seama în câteva luni. Lansat în cursa prezidenţială doar ca rezervă de voturi în turul doi (unii zic
că pentru Ponta, eu n-aş băga mâna în foc), bătrânul şi-a cântat cântecul de
lebădă înainte de infarctul fatal.
◄ Cine l-a votat pe Iohannis pentru profilul lui de mare politician? Nimeni. S-a
votat negativ şi din compasiune şi solidaritate cu cei de la cozi. Să mă
iertaţi, dar electoratul pe care-l cunoaştem nu votează inteligent. A fost un
vot eminamente emoţional. Am fost puţin manipulaţi. Şi, la
rândul nostru, am devenit nuclee de manipulare online (convinge-ţi 5 prieteni, sună-ţi părinţii), dând o inconştientă, dar
substanţială mână de ajutor la punerea în scenă a dramei cu final neaşteptat. Plus
cei plătiţi. Ce de-a cereri de prietenie am primit pe Facebook în perioada asta!
◄ Că
au fost implicate servicii secrete pare destul de clar. La fel cum e clar că semnalul
răsturnării scorului a fost prezenţa masivă în diasporă în turul doi dis de
dimineaţă: dacă vin puhoi, câştigă Iohannis, dacă merge şnur, câştigă Ponta.
Aici nu numărul voturilor din străinătate conta, ci efectul psihologic asupra
grosului electoratului. Aşa se face că pe la ora 5, PF-ul ştia deja deznodământul.
Cam târziu. Se pare că 12,30
a fost momentul adevărului. Plus telefonul primit de
Ponta din America, plus acel „situaţia e mult mai gravă“ decât folosirea
gazelor lacrimogene al lui Băsescu, plus acceptarea înfrângerii la numai o oră
după închiderea urnelor, plus „concediul” lui Ponta, sfârşit de înfrângere,
dar, în realitate, chemat la raport şi măsuri de repliere. Zic eu.
◄ Cât
despre minunata noastră diasporă, subscriu, oamenii aceştia au avut o
îndârjire şi o răbdare
aproape patologice. N-aş fi stat la
coadă 4-5 ore nici plătită! Încă nu mi-e clar de ce au făcut-o. Însă au reuşit,
au vindecat inerţia noastră sacrificând timp, bani, nervi, sănătate. Din
păcate, sacrificiul lor nu ştiu dacă ne-a adus ceva bun. Nu ştiu dacă a modificat viitorul.
◄ Bine,
bine, dar ce era să facem? Mai important era să producem schimbarea, nu mai
conta ce punem în loc.
Profit de
ocazie să reamintesc cele trei (nu două!!!) opţiuni de vot cu care am pornit
spre secţia de votare:
1. Unul şi numai
unul. Adică să pun ştampila sau pe Victor Ponta sau pe Klaus Iohannis. În cazul
Ponta n-a fost greu, a ieşit automat din discuţie, pentru că eu nu votez
trandafiri. Nici la fir, nici în buchet, nici în coroniţă,
jerbă sau alte aranjamente.
Din punctul meu de vedere, FSN-ul şi urmaşii lui trebuiau scoşi de mult în
afara legii. Punct.
La Iohannis, a fost
şi mai simplu, am avut zeci de motive. Nu m-a interesat religia lui minoritară.
De ce ar fi mai bună a mea, compromisă, cu tot cu excesiv de fericitul ei
conducător? Nici
accentul lui de fecioară la prima menstruaţie nu m-a interesat, nici
discursul lui constipat şi anost, nici mutra confuză de prof depăşit. Nici
etnia germană, cu toate că încă n-am întâlnit nemţi nenesimţiţi. Nu e de-ajuns
să-ţi placă reclama de la
Danke. Iar dacă
e să scormonim prin istorie, saşii i-au obidit pe braşoveni câteva sute de ani.
Nu degeaba, românii au cerut autonomie şi înfiinţarea Republicii Şchei. Nu m-au
deranjat nici cele 6 case. Felicitările mele, eu am avut ghinion, recunosc, n-am reuşit să
am nici măcar 6 camere! Nu m-a deranjat nici că nu are copii, abia nu va avea pe
numele cui să-şi transfere averile. Nu m-a deranjat nici zvonul că ar fi mason,
ăştia care dirijează destinele omenirii cu şorţuleţele lor nu sunt decât nişte
caraghioşi.
Însă
m-a deranjat că nu ştiu nimic despre el, că nu ştiu de unde a ieşit. M-a deranjat
că nu are în spate mari liberali, câţiva, dar respectabili. M-au deranjat
replica „ghinion”, acel „optesprezece”, acel „îi vreme bună”. Şi, în general,
mi se cam rupe de Sibiu, un judeţ care a dus-o bine şi pe vremea lui
Ceauşescu, nu văd de ce să-i fie greu unui primar să ridice oraşul, din
moment ce nu era căzut. Să vină în Braşov dacă vrea să vadă transformare
radicală, asta dacă tot
e să ne batem în modernizări! Şi de unde până unde tocmai Sibiul capitală
culturală, de parcă Iaşiul şi Bucureştiul ar fi plin de pălmaşi, numai în Sibiu
ce se mai face cultură în ţara asta!
În
ceea ce priveşte organizarea campaniei, nu trebuie s-o mai spun, Ponta a urmat
o vreme nişte tipare, vechi din vremea lui Iliescu, dar măcar a mers după
metode consacrate. A apelat chiar la specialişti americani. După care a luat-o
pe arătură, pe cont propriu. De-aia şi-a şi pierdut protecţia. Dar chiar şi
aşa, în stilul lui jegos, ce era nou în ţara asta fanariotă? Sondajele îl
dădeau câştigător şi asta nu mira pe nimeni.
Iohannis a fost şi
mai catastrofă. S-a prezentat cam ca fotbalistul la operă. Gafe peste gafe. Discurs de
clămpău. Bărbaţii se resemnaseră, femeile ce mai continuau orgasmic să-l apere.
Recunosc, are ceva de Kennedy în mutră, dar ce altceva mai are? Nu asta e treaba
politicianului, să ţină discursuri? Şi dacă nu ştie să vorbească, mai e politician?
2. Niciunul. Adică să las
foaia neştampilată. Nu e recomandabil, la sfârşitul zilei buletinul de vot ar
fi fost valabil exprimat, aveau grijă cei din comisie să îl ştampileze. Nehotărârea e o dovadă de prostie. Nu recomand nici să le dai cu flit candidaţilor absentând
de la urne. Dacă eşti cetăţean inteligent, faci ceva cu votul tău, nu-l laşi în
seama băiatului sprinten care are în mână listele permanente. În acest caz, votul nu
contează, contează prezenţa la vot.
3. Amândoi. Adică
să pun ştampila pe cei doi candidaţi. Dacă mai are tuş, poţi ştampila toată foaia. Poţi şi să
desenezi sau să compui versuri. Recomand metoda în primul rând pentru că, spre deosebire de votul alb, spune
ceva: că nu alegi pe
niciunul dintre cei doi, dar ai vrea să faci o alegere, dacă ai avea pe
cine.
Să fiu sinceră, eu sper la ziua când românii vor
revoluţiona alegerile electorale din întreaga lume şi vor veni la urne în număr mare
ca să nu voteze niciun candidat. De ce zic românii? Pentru că numai la noi s-au adunat în
finala la preşedinţie doi amatori, în jurul cărora gravitează doar câţiva fani
şi câteva voturi
pozitive. Doamne, ce sinistru e să te prefaci că îl vrei pe unul,
când ştii că nu-ţi trebuie niciunul. E ca şi cum, la un concurs de Miss, fetele
frumoase au stat pe tuşă şi tu trebuie musai să declari câştigătoarea dintre două urâte. E
normal să votezi de frică? Asemenea situaţie n-are nimic de-a face cu democraţia, cu votul
sincer, cu opţiunea raţională. Alegerile ar trebui anulate fie şi numai din acest motiv major: 55% din voturi
au fost contrar propriei
voinţe. Oferta nu a conţinut nimic din ceea ce şi-au
dorit. Bine că nu-s
monarhistă. Ăştia
chiar sunt fiii ploii, nu ştiu de ce vin la vot, pentru ei, legea n-a prevăzut
nimic. Legal,
monarhiştii nici nu există.
Hai să
recunoaştem, n-ai cum să pui ştampila nici pe unul, nici pe celălalt fără să nu
rămâi cu teama că o să ţi se usuce mâna. Atunci de ce să nu fie o opţiune valabil
exprimată autoanularea buletinului de vot? În fond, este gestul care spune atât de
multe! Mai ales atunci când procentul de voturi anulate e consistent. Nu ştiu
care ar fi cifra relevantă, să zicem 20%. Ghidul alegătorului ar trebui să precizeze instrucţiuni
privind autoanularea votului. Sau ar trebui ca buletinul de vot să conţină o
rubrică în plus: „Niciunul
dintre aceştia”. În cazul în care procentul e semnificativ, la revedere
finalişti! Se refac alegerile cu candidaţii din primul tur.
Cele
mai multe voturi anulate din istoria recentă au fost în anul 2000, când am
fost în aceeaşi situaţie imposibilă (Iliescu contra Vadim): 720.000!!! Imens acest refuz de a
alege între două rele, acesta a fost momentul când trebuia schimbată
legea.
◄ Ce
consecinţe va avea acest 16 noiembrie 2014? Ardealul a devenit un brand agresiv,
asociat cu elita, intelectualii, tinerii. Prostii! Lipsa comunicării, comunicarea
deplorabilă (foarte amuzant, apărătorii îi spun atipică), gafele monumentale,
individualismul lui Iohannis n-au suferit nicio îmbunătăţire. Ba chiar ne-a
ameninţat că el şi liberalii lui (de exemplu Vasile Blaga, acest înveliş uman
care poartă, în mod atât de nefericit, nume de mare gânditor) vor să preia
puterea. Probabil că aşa arată democraţia nemţească: totul la ei. Au mai căzut
nişte capete, societatea respiră ceva mai curată, baronii sunt cu 0,001% mai
puţini. Se vor ridica alţii, n-aveţi grijă! Până atunci să nu confundăm munca
Monicăi Macovei cu promisiunile lui Iohannis. Greţoasele televiziuni antibăsiste
nu mai au obiect de peroraţie şi probabil vor amuţi.
Iar noi, noi aşteptăm schimbările
promise. Eu mai puţin pe cea cu „Vreau o Românie aşa cum e Sibiul”. Până atunci, ne purtăm cu preşedintele
ales de parcă ar fi o gravidă. De parcă ar fi un turist străin şi trebuie să-i
lăsăm o impresie frumoasă. Altfel, îl supărăm şi nu mai scoate nimic din
sacul fermecat. Nu mă întrebaţi când, probabil niciodată nu vom şti sigur că
trăim într-o ţară a lucrului bine făcut. Oricum, expresia "mândru că sunt român" e compromisă pe vecie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu e interzis sa fiti nervos, dar este obligatoriu sa va exprimati corect!