Toţi suntem un pic manipulaţi


După ce am trăit s-o văd şi pe-asta, cum un nene a fost ales preşedinte fără să fi convins pe nimeni, poate nici măcar pe el însuşi, e util să-ţi pui întrebarea: cum a fost posibil? Dar ce naiba să înţelegi, nicio emisiune nu te ajută, comentariile sunt pline de semnul întrebării, toată lumea se fereşte de ipoteze. Nu-ţi rămâne decât să cauţi singur răspunsuri. În aşteptarea unui studiu sociologic bine dospit şi rumenit, care să descifreze misteriosul mecanism, înainte ca acest scrutin dubios să intre în manuale, notez câteva idei.
◄ Pe Ponta l-a făcut Meleşcanu şi nu înţeleg de ce toată lumea crede că vulpea asta bătrână a greşit. Cum naiba să fie incompetent şeful spionajului, fie el o şandrama? Ăla ramolit e Tăriceanu, nu trebuie confundaţi.

Cum? Meleşcanu a preluat modelul pilot al incompetentului Corlăţean, model care tocmai îşi dovedise eficienţa în primul tur. S-a oferit ministru ca să rezolve problema organizării în diasporă, dar de fapt s-a asigurat că haosul se va produce. A refuzat absolut toate măsurile care ar fi decongestionat aglomeraţiile şi toţi am zis că e prost. Nu trebuie să fii expert ca să ştii că grămezile generează turbulenţe. Şi că e obligatoriu ca aceste grămezi să nu se creeze în diasporă. Nu de alta, dar enervând un român din străinătate, enervezi cel puţin încă doi din România. Cu atât mai mult trebuie să organizezi totul exemplar în diasporă, cu cât această masă de oameni e conectată în timp real la Internet. Era clar că, după umilinţa din primul tur, va creşte tensiunea, vor veni mai mulţi. Era logic că manifestaţiile din ţară, oarecum spontane şi oarecum lucide, n-au nevoie decât de o scânteie pentru a se transforma în revoluţie. Acest Meleşcanu a reuşit să-l convingă pe Ponta că opinia publică nu contează. Iar fraierul l-a crezut. Fostul şef SIE a schimbat opţiuni de vot, şi-a dezinformat şeful, a dublat numărul votanţilor în al doilea tur, a trimis milioane de oameni la urne cu stimulente simple, dar puternice: imagini cu impact emoţional.
Efectul manipulării a fost răsturnarea probabilităţilor tuturor institutelor de sondare. Apropo, nu îi bate nimănui la ochi acest eşec subit şi colectiv al experţilor din ştiinţele sociale? Doar cu o zi în urmă, şeful Institutului Naţional de Statistică o dăduse şi el în bară, înlocuind oficial, în documente, scăderea cu creşterea economică.
Dar pentru cine a lucrat acest om? Habar n-am. În orice caz, nu pentru Greenpeace. American, rus, neamţ, multinaţional, naiba ştie cine l-a tocmit. Ne vom da seama în câteva luni. Lansat în cursa prezidenţială doar ca rezervă de voturi în turul doi (unii zic că pentru Ponta, eu n-aş băga mâna în foc), bătrânul şi-a cântat cântecul de lebădă înainte de infarctul fatal.
Cine l-a votat pe Iohannis pentru profilul lui de mare politician? Nimeni. S-a votat negativ şi din compasiune şi solidaritate cu cei de la cozi. Să mă iertaţi, dar electoratul pe care-l cunoaştem nu votează inteligent. A fost un vot eminamente emoţional. Am fost puţin manipulaţi. Şi, la rândul nostru, am devenit nuclee de manipulare online (convinge-ţi 5 prieteni, sună-ţi părinţii), dând o inconştientă, dar substanţială mână de ajutor la punerea în scenă a dramei cu final neaşteptat. Plus cei plătiţi. Ce de-a cereri de prietenie am primit pe Facebook în perioada asta!
Că au fost implicate servicii secrete pare destul de clar. La fel cum e clar că semnalul răsturnării scorului a fost prezenţa masivă în diasporă în turul doi dis de dimineaţă: dacă vin puhoi, câştigă Iohannis, dacă merge şnur, câştigă Ponta. Aici nu numărul voturilor din străinătate conta, ci efectul psihologic asupra grosului electoratului. Aşa se face că pe la ora 5, PF-ul ştia deja deznodământul. Cam târziu. Se pare că 12,30 a fost momentul adevărului. Plus telefonul primit de Ponta din America, plus acel „situaţia e mult mai gravă“ decât folosirea gazelor lacrimogene al lui Băsescu, plus acceptarea înfrângerii la numai o oră după închiderea urnelor, plus „concediul” lui Ponta, sfârşit de înfrângere, dar, în realitate, chemat la raport şi măsuri de repliere. Zic eu.
Cât despre minunata noastră diasporă, subscriu, oamenii aceştia au avut o îndârjire şi o răbdare aproape patologice. N-aş fi stat la coadă 4-5 ore nici plătită! Încă nu mi-e clar de ce au făcut-o. Însă au reuşit, au vindecat inerţia noastră sacrificând timp, bani, nervi, sănătate. Din păcate, sacrificiul lor nu ştiu dacă ne-a adus ceva bun. Nu ştiu dacă a modificat viitorul.
Bine, bine, dar ce era să facem? Mai important era să producem schimbarea, nu mai conta ce punem în loc.
Profit de ocazie să reamintesc cele trei (nu două!!!) opţiuni de vot cu care am pornit spre secţia de votare:
1.   Unul şi numai unul. Adică să pun ştampila sau pe Victor Ponta sau pe Klaus Iohannis. În cazul Ponta n-a fost greu, a ieşit automat din discuţie, pentru că eu nu votez trandafiri. Nici la fir, nici în buchet, nici în coroniţă, jerbă sau alte aranjamente. Din punctul meu de vedere, FSN-ul şi urmaşii lui trebuiau scoşi de mult în afara legii. Punct.
            La Iohannis, a fost şi mai simplu, am avut zeci de motive. Nu m-a interesat religia lui minoritară. De ce ar fi mai bună a mea, compromisă, cu tot cu excesiv de fericitul ei conducător? Nici accentul lui de fecioară la prima menstruaţie nu m-a interesat, nici discursul lui constipat şi anost, nici mutra confuză de prof depăşit. Nici etnia germană, cu toate că încă n-am întâlnit nemţi nenesimţiţi. Nu e de-ajuns să-ţi placă reclama de la Danke. Iar dacă e să scormonim prin istorie, saşii i-au obidit pe braşoveni câteva sute de ani. Nu degeaba, românii au cerut autonomie şi înfiinţarea Republicii Şchei. Nu m-au deranjat nici cele 6 case. Felicitările mele, eu am avut ghinion, recunosc, n-am reuşit să am nici măcar 6 camere! Nu m-a deranjat nici că nu are copii, abia nu va avea pe numele cui să-şi transfere averile. Nu m-a deranjat nici zvonul că ar fi mason, ăştia care dirijează destinele omenirii cu şorţuleţele lor nu sunt decât nişte caraghioşi.
            Însă m-a deranjat că nu ştiu nimic despre el, că nu ştiu de unde a ieşit. M-a deranjat că nu are în spate mari liberali, câţiva, dar respectabili. M-au deranjat replica „ghinion”, acel „optesprezece”, acel „îi vreme bună”. Şi, în general, mi se cam rupe de Sibiu, un judeţ care a dus-o bine şi pe vremea lui Ceauşescu, nu văd de ce să-i fie greu unui primar să ridice oraşul, din moment ce nu era căzut. Să vină în Braşov dacă vrea să vadă transformare radicală, asta dacă tot e să ne batem în modernizări! Şi de unde până unde tocmai Sibiul capitală culturală, de parcă Iaşiul şi Bucureştiul ar fi plin de pălmaşi, numai în Sibiu ce se mai face cultură în ţara asta!
            În ceea ce priveşte organizarea campaniei, nu trebuie s-o mai spun, Ponta a urmat o vreme nişte tipare, vechi din vremea lui Iliescu, dar măcar a mers după metode consacrate. A apelat chiar la specialişti americani. După care a luat-o pe arătură, pe cont propriu. De-aia şi-a şi pierdut protecţia. Dar chiar şi aşa, în stilul lui jegos, ce era nou în ţara asta fanariotă? Sondajele îl dădeau câştigător şi asta nu mira pe nimeni.
            Iohannis a fost şi mai catastrofă. S-a prezentat cam ca fotbalistul la operă. Gafe peste gafe. Discurs de clămpău. Bărbaţii se resemnaseră, femeile ce mai continuau orgasmic să-l apere. Recunosc, are ceva de Kennedy în mutră, dar ce altceva mai are? Nu asta e treaba politicianului, să ţină discursuri? Şi dacă nu ştie să vorbească, mai e politician?

2.   Niciunul. Adică să las foaia neştampilată. Nu e recomandabil, la sfârşitul zilei buletinul de vot ar fi fost valabil exprimat, aveau grijă cei din comisie să îl ştampileze. Nehotărârea e o dovadă de prostie. Nu recomand nici să le dai cu flit candidaţilor absentând de la urne. Dacă eşti cetăţean inteligent, faci ceva cu votul tău, nu-l laşi în seama băiatului sprinten care are în mână listele permanente. În acest caz, votul nu contează, contează prezenţa la vot.
3.   Amândoi. Adică să pun ştampila pe cei doi candidaţi. Dacă mai are tuş, poţi ştampila toată foaia. Poţi şi să desenezi sau să compui versuri. Recomand metoda în primul rând pentru că, spre deosebire de votul alb, spune ceva: că nu alegi pe niciunul dintre cei doi, dar ai vrea să faci o alegere, dacă ai avea pe cine.
Să fiu sinceră, eu sper la ziua când românii vor revoluţiona alegerile electorale din întreaga lume şi vor veni la urne în număr mare ca să nu voteze niciun candidat. De ce zic românii? Pentru că numai la noi s-au adunat în finala la preşedinţie doi amatori, în jurul cărora gravitează doar câţiva fani şi câteva voturi pozitive. Doamne, ce sinistru e să te prefaci că îl vrei pe unul, când ştii că nu-ţi trebuie niciunul. E ca şi cum, la un concurs de Miss, fetele frumoase au stat pe tuşă şi tu trebuie musai să declari câştigătoarea dintre două urâte. E normal să votezi de frică? Asemenea situaţie n-are nimic de-a face cu democraţia, cu votul sincer, cu opţiunea raţională. Alegerile ar trebui anulate fie şi numai din acest motiv major: 55% din voturi au fost contrar propriei voinţe. Oferta nu a conţinut nimic din ceea ce şi-au dorit. Bine că nu-s monarhistă. Ăştia chiar sunt fiii ploii, nu ştiu de ce vin la vot, pentru ei, legea n-a prevăzut nimic. Legal, monarhiştii nici nu există.   
            Hai să recunoaştem, n-ai cum să pui ştampila nici pe unul, nici pe celălalt fără să nu rămâi cu teama că o să ţi se usuce mâna. Atunci de ce să nu fie o opţiune valabil exprimată autoanularea buletinului de vot? În fond, este gestul care spune atât de multe! Mai ales atunci când procentul de voturi anulate e consistent. Nu ştiu care ar fi cifra relevantă, să zicem 20%. Ghidul alegătorului ar trebui să precizeze instrucţiuni privind autoanularea votului. Sau ar trebui ca buletinul de vot să conţină o rubrică în plus: „Niciunul dintre aceştia”. În cazul în care procentul e semnificativ, la revedere finalişti! Se refac alegerile cu candidaţii din primul tur.
Cele mai multe voturi anulate din istoria recentă au fost în anul 2000, când am fost în aceeaşi situaţie imposibilă (Iliescu contra Vadim): 720.000!!! Imens acest refuz de a alege între două rele, acesta a fost momentul când trebuia schimbată legea.  
Ce consecinţe va avea acest 16 noiembrie 2014? Ardealul a devenit un brand agresiv, asociat cu elita, intelectualii, tinerii. Prostii! Lipsa comunicării, comunicarea deplorabilă (foarte amuzant, apărătorii îi spun atipică), gafele monumentale, individualismul lui Iohannis n-au suferit nicio îmbunătăţire. Ba chiar ne-a ameninţat că el şi liberalii lui (de exemplu Vasile Blaga, acest înveliş uman care poartă, în mod atât de nefericit, nume de mare gânditor) vor să preia puterea. Probabil că aşa arată democraţia nemţească: totul la ei. Au mai căzut nişte capete, societatea respiră ceva mai curată, baronii sunt cu 0,001% mai puţini. Se vor ridica alţii, n-aveţi grijă! Până atunci să nu confundăm munca Monicăi Macovei cu promisiunile lui Iohannis. Greţoasele televiziuni antibăsiste nu mai au obiect de peroraţie şi probabil vor amuţi.
Iar noi, noi aşteptăm schimbările promise. Eu mai puţin pe cea cu „Vreau o Românie aşa cum e Sibiul”. Până atunci, ne purtăm cu preşedintele ales de parcă ar fi o gravidă. De parcă ar fi un turist străin şi trebuie să-i lăsăm o impresie frumoasă. Altfel, îl supărăm şi nu mai scoate nimic din sacul fermecat. Nu mă întrebaţi când, probabil niciodată nu vom şti sigur că trăim într-o ţară a lucrului bine făcut. Oricum, expresia "mândru că sunt român" e compromisă pe vecie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu e interzis sa fiti nervos, dar este obligatoriu sa va exprimati corect!