Medicii de care nu avem nevoie (II)

Dan Condrea a fost un om bun. El ne-a dat dezinfectanţi. Nu ştiu dacă aţi observat, escrocii nu au făcut bani necuraţi din jocuri de noroc, ţigări, droguri, ci din alimente, citostatice, servicii medicale, licenţe Windows, adică lucruşoare pentru binele omului. Corupţia şi crima înfloresc mai abitir în sânul activităţilor morale. Cu atât mai mult Condrea, medic la bază, trebuie să fi fost un umanist. Oricum, i-a salvat pe toţi medicii din România care acum trebuie să răsufle uşuraţi: în sfârşit nu ei sunt de vină, nu din cauza lor oamenii mor în spitale, de vină e o substanţă, adică dotarea, sistemul, mă rog, orice numai nesimţirea şi incompetenţa lor nu. Aşa se explică de ce medicii au prins glas şi au început să facă dezvăluiri. O să vă spun şi eu o întâmplare cu dezinfectanţi şi infecţii nosocomiale. Dar până atunci, să conspirăm un pic. Nu de alta, dar e păcat să taci numai ca să nu îi superi pe proştii care nu-s în stare să-şi pună întrebări.

Sinistrul domn Condrea (observaţi că numele penalilor din ţara asta se cam termină în „a”: Coldea, Ponta, Dragnea, Zgonea, Oprea, Condrea) a plecat din Corbeanca, de la maică-sa (aşa s-a zis), care probabil îl muştruluise că a botezat sticlele cu dezinfectanţi. Cu gândul că a doua zi, la Parchet, urma să fie şi mai rău, omul s-a hotărât să termine cu viaţa. Dacă ar fi băut Clorhexin-ul pe care-l produce, se alegea doar cu o diaree. Aşa că a luat maşina lu taică-su, ca să nu le strice pe-ale lui, şi-a zis: „bine că mi-am făcut testamentul şi am hrănit câinele”, apoi şi-a sunat fosta nevastă (stă la bloc, în Buftea) ca s-o anunţe că ajunge imediat, când el numai de-al naibii voia să întârzie intrând într-un pom. Ceea ce a şi efectuat. Maşina s-a făcut zob şi, în scurt timp, anchetatorii şi toată lumea a fost frumos dirijată spre concluzia: Condrea s-a sinucis. Purtătoarea de cuvânt a poliţiei a dat atâtea amănunte încât abia aveai timp să le digeri. Tocmai poliţiei, de la care nu primeşti niciun cuvinţel, şi în niciun caz la faţa locului, acum nu-i mai tăcea gura. Fosta soţie (de ce nu asta mai nouă?), a fost chemată să identifice mortul la faţa locului (aşa ceva se face la morgă, totuşi). Ceea ce a şi reuşit, după ce a văzut buletinul. Şi cu asta, basta. Povestea oficială e de râs şi probabil că aşa va rămâne.

Înscenarea nu e deloc una de amatori, sunt chiar fascinată de talentul celor care au regizat-o. Aşa, cu aparente scăpări şi inadvertenţe, are mai multe şanse să treacă drept realitate. Toate s-au rezolvat cum nu se poate mai bine pentru toată lumea: Condrea a scăpat de puşcărie şi de corvoada denunţărilor pe care urma să le facă, fabrica nu se închide fiindcă numai şeful a fost de vină, ceilalţi sunt imaculaţi, SRI se spală pe mâini cu profesionalism, Tolontan îşi suflă laurii de mare jurnalist de investigaţie (de fapt, un bun valorificator de scurgeri), rudele morţilor din spitale se simt răzbunate, presa are subiect o săptămână, iar averea nu dispare, doar se împarte. Poate că în direcţia asta ar fi interesant de insistat. Nu de alta, dar moldoveanca lui încă n-a dat nicio declaraţie, deşi a ieşit cea mai câştigată din toată tărăşenia, cu cota ei şi a copilului. Deci, cherchez la femme! Cât despre defunct, mă întreb când a fost văzut viu ultima oară şi la ce distanţă se afla de un aeroport. Sau de utila casă din Bulgaria. Toţi mafioţii îşi fac case în Paris şi Florida, ăsta în Bulgaria.

Bineînţeles că rămân şi celelalte întrebări: de ce nu i s-a pus sechestru pe bunuri, de ce autorităţile s-au făcut de râs şi n-au protejat probele, de ce Tudorel Butoi, ditamai psihologul criminalist (mi-a fost profesor, ştiu ce are în cap) a spus că mortul nu e el, dar acum retractează, cum de s-a potrivit această dispariţie atât de bine ca să se poată închide dosarul, era urmărit sau nu? La ultima întrebare, răspunsul e clar: era urmărit, de-aia gonea. De altfel, nici nu cred că a intrat intenţionat în copac, l-a şters doar încercând să treacă printre copaci. Urmărire pe câmp, ca-n filme. Exagerat pentru noi, deloc pentru un pasionat de maşini. De-aia nu sunt urme de frânare.

Adaug şi de la mine: ce conţinea testamentul vechi şi de ce trebuia schimbat?

Să fie clar, nimeni nu a văzut accidentul. N-au existat martori, primul venit era la 300 m şi a spus că doar a auzit ceva, o bubuitură.

Judecând după cum arată maşina, ar fi trebuit să fi lovit cu viteză mare copacul. Judecând după cum arată copacul, n-a fost nicio izbitură violentă, copacul era „ciobit” încă din 2012, după cum arată Google Maps. Ba chiar părea mai julit decât cel care a trecut ieri printr-o mare izbitură. Puteţi să vă uitaţi cu încredere, am marcat locul. Deci impact sau maşină stâlcită şi plantată la locul „accidentului”? Nu e imposibil. Sunt cel puţin două ascunzători în zonă: sub pod sau după clădirea din poză, care e o staţie de apă sau cam aşa ceva.

Putem să ne întrebăm şi cine naiba e acel şofer care dă veşti importante familiei Condrea? De unde a apărut, în cât timp? Şi de ce, dacă avea şofer, Condrea s-a urcat la volan chiar în ziua când aniversa 4 ani de căsnicie şi probabil că băuse?

Eh, până când va ieşi la iveală asigurarea de viaţă a lui Condrea sau vom auzi relatări despre cum a fost văzut în Bulgaria sau în Vest, în chip de refugiat, în timp ce analiza ADN clar va spune că nu există niciun dubiu, el e mortul imposibil de recunoscut de rude, nu mă pot abţine să nu povestesc prin ce a trecut mama, cum era să moară din cauza dezinfectanţilor şi a medicilor de care nu avem nevoie. Acum vreo doi ani, a ajuns la Spitalul Tractorul cu pietre la rinichi. Totul a mers perfect: doctorul a amânat-o două zile pentru că nu avea pat, până la urmă i-a găsit o targă pe care a dormit o noapte şi, în cele din urmă, a operat-o. A doua zi a trimis-o acasă, şi bine a făcut. Mă săturasem să văd cum infirmiera goleşte plosca în WC şi apoi o clăteşte în chiuveta din salon, de unde operaţii luau apă. După 3-4 zile, au apărut simptomele: diaree, vomă, somnolenţă, febră.

Sun medicul de familie, vine, constată şi spune: „Staţi, doamnă, liniştită! Circulă un enterovirus!” A doua zi, mai rău. Sun din nou medicul de familie. Îmi zice iar să stau liniştită până marţi, fiindcă aşa trebuie să se manifeste virusul. Dacă făceam ca ea, azi mama era moartă. Iar capul doctoriţei, probabil, într-un vârf de par. După 3 zile de boală, în care, ca o cretină ce sunt, am crezut-o pe această doctoriţă repetentă, am citit ce era de citit pe Internet, mi-am luat inima în dinţi şi am sunat la Infecţioase. Mi s-a zis să chem rapid salvarea. Era sâmbătă. La internare, o imbecilă de origine de peste Prut: „Nu-mi spuneţi mie că medicul de familie nu v-a dat de făcut analize!”. Ce i-aş mai fi spus!

Medicul mamei, un băiat dedicat şi foarte săritor, mi-a explicat câte scheme de tratament a încercat şi problema tot nu dădea înapoi. Era de aşteptat, fiindcă infecţia era cu Clostridium, bacterie ucigaşă, care se lăfăie prin spitale. Mare mi-a fost mirarea să văd că la Infecţioase era plin de operaţi de la Tractorul şi de la Militar. Ne salutam de bună regăsire. Să cad pe spate când în redacţie a intrat un moşuleţ cu nu ştiu ce problemă. Îl recunosc şi îl întreb ce-i face nevasta, colega mamei de salon de la urologie. Îmi spune că are Clostridium. Nu mai ştiu câţi pacienţi am reîntâlnit acolo. L-am întrebat pe medicul mamei dacă a anunţat la Tractorul. Mi-a spus să stau liniştită, au protocoalele lor. Bineînţeles că spitalul trebuia închis, dar cine să deschidă gura?

După două săptămâni, starea mamei s-a ameliorat şi a ajuns acasă. Slăbise 8 kg. Eu, vreo 3, de spaimă şi alergătură. A fost un moment când nu credeam că o să scape, dar a avut mare noroc. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ceilalţi, mulţi erau bătrâni. La externare, surpriză! Medicul m-a anunţat că mama a intrat cu Clostridium, dar a ieşit cu Coli. I-am făcut injecţii de vreo 400 de lei. Urocultura a ieşit tot pozitivă, iar bacteria, rezistentă la toată gama de antibiotice. Am rugat o cunoştinţă să facă nişte analize ca lumea (de fapt, chiar medicul mi-a recomandat să schimb laboratorul) şi să-mi găsească antibioticul eficient. Vi-l recomand, e un medicament din vremea lui Ceauşescu, costă 10 lei: Nitrofurantoin. Şi uite-aşa, după vreo 3 luni, mama a scăpat şi de Coli.

Ne-am întors la urolog şi i-am spus de aventura cu Clostridium. Nu vreţi să ştiţi reacţia lui: „Şi ce, e de la mine? Putea s-o aibă de mult!”. Acest medic care taie bine, nimic de zis, mai ales morţi, dar eun mare laş, se numeşte Marius Neculoiu, inutil senator PNL. Iar medicul de familie, vedetă pe acest blog deja, Micu Suzana. Între timp, am scăpat de ea.

Poate că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă mişelul de Dan Condrea ar fi trimis naibii la Braşov un dezinfectant eficient şi dacă infirmierele l-ar fi folosit (şi ele diluează, îşi mai iau acasă). Aşa că o să-l aşez pe dispărut în cap de listă. Poate că de-aia s-a şi dat la fund, şi-a dat seama că este un medic de care nimeni nu are nevoie. Se spune că medicinistul care nu e bun în practică se face profesor. Uite că ăsta s-a făcut patron de fabrică de consumabile. Asta nu mă împiedică să mă întreb: chestia din 22 mai 2016 cum a făcut-o?