Papă-lapte sub acoperire

Să fim serioşi, Turcescu nu e sănătos la cap. Sau cel puţin, nu într-o condiţie psiho-emoţională prea bună. Omul e transfigurat, cu minţile răvăşite, posedat. Pe mine mă bagă în sperieţi, n-aş sta la mai puţin de patru metri de el.          
 
Măi, draga Robert Turcescu, eşti o dezamăgire naţională. Nu-ţi vom ierta nesimţirea cu care, în aceste zile, încerci să ne hipnotizezi cu textele tale patetice. Nu suntem tâmpiţi, tu nu faci mărturisiri, ci manipulezi. Când ceva nu e raţional, dar musteşte de emoţional, se numeşte manipulare. Dar te şi felicit! N-am auzit în viaţa mea de cineva care, de unul singur, să reuşească să planteze atâta mister şi confuzie, să prostească o ţară întreagă prin numai câteva rânduri şi trei poze. N-am auzit şi n-am crezut să aud vreodată atâţia şefi de ziare, servicii, partide care să spună năuci: nu înţeleg,

Nici eu nu înţeleg tot, însă dacă mergi pe teorii simple, ai mai multe şanse să te apropii de adevăr. Aşa că nu o mai lungesc: Robert Turcescu a făcut acest pas în faţă de frică! S-a autodenunţat, cu strategia amatorului, înainte să fie denunţat de profesionişti, ca la carte. Evident, ideea nu i-a venit într-o secundă, dar degeaba, tot n-a fost pregătit. Momentul declanşator l-a pus la pământ. Chiar nu vede nimeni că marea spovedanie a apărut a doua zi după grandioasa lansare a lui Ponta? Turcescu a înţeles cu groază, după o noapte de gândire pe marginea patului, că s-a sfârşit cu protecţia, începe prigoana. Că mişcarea lui are consecinţe şi în plan politic, că e avantajoasă pentru cineva, asta e consecinţă secundară. Influenţează campania, dar nu cine ştie ce. Dacă pică ofiţerul acoperit, ce contează, dacă acela nu e Ponta, candidatul cu cele mai mari şanse? Deci nu cred că Turcescu nu s-a aruncat în bătaia gloanţelor ca să trăiască generalul. Omul e pur şi simplu un iepure fricos. Un laş. Când acuzi, fă-o, tată, cu toată gura, clar, răspicat, spune tot. Mi-e silă de voalaţi şi păpuşari! De recitatori, de pămpălăi.

            Mă amuză cu câtă disperare jurnaliştii îi sar în apărare, să găsească scenarii care să explice starea şi gestul din ziua de 21 septembrie 2014. Nu e nimic de explicat la un nebun. Noţiunea de nebun n-o luaţi chiar în sens patologic, ieşirea lui pe post poate fi doar un episod trecător, ce naiba, nu se autodenunţă omul chiar în fiecare zi! L-au trecut toate emoţiile. Nu de judecător are el nevoie, ci de un avocat genial şi de un psihiatru abil.

  Nu e victima cuiva, nu e cacealma, nu e nici măcar experiment. Nu mai speraţi, nu aveţi niciun mister de descifrat. Nu e nici băiat de treabă, nu e curat şi integru. Nu e nici şantajat. În realitate, nu l-a băgat nimeni în seamă, pur şi simplu i-a explodat în minte ideea că o să cadă drobul de sare şi va fi vai de mama lui. Aşa că şi-a ticluit un scenariu şi să mor eu dacă am văzut unul mai pueril. Ce-a făcut Turcescu pe 21 septembrie? Dis-de-dimineaţă, probabil că s-a dus la biserică. De unde i-au şi rămas termenii religioşi cu care ne-a plictisit (dar care, aţi observat, îl salvau, înlocuiau orice răspuns direct). Pe la prânz, i-a trimis un SMS Sorinei Matei în care a întrebat-o dacă poate veni în emisiunea ei. După accept, la vreo două ore (la 14,55 a apărut primul comentariu), a postat pe blog spovedania. Din EXIF-ul pozelor rezultă două chestii: sunt ultraprelucrate şi photoshopate. Mă întreb ce era de prelucrat la nişte foi de carnet. Probabil a şters ceva sau a modificat ceva, în orice caz, informaţii despre imprimantă, de exemplu, nu există. Dacă făcea o scanare de om cinstit, lăsa toate datele la vedere. Şi mă mai întreb de ce, chiar şi aşa intens prelucrat, fluturaşul arată atât de rău (faţă de livret) încât nu se poate citi mare lucru? Părerea mea e că i-a făcut cineva toată treaba. După cum arată site-ul, nu se pricepe să mânuiască nici Photoshop-ul, nici chestii mai subtile. Mai e de remarcat că blogerul Turcescu a scanat la foc automat, din 2 în 2 minute câte o poză, începând cu ora 13,39. Probabil, încă o oră, şi-a scris textul. E drept, doar 5 rânduri, dar conta fiecare vorbuliţă, le-a cântărit atent, le-a ales pe cele mai potrivite. Crede el.

            Ce vreau eu să zic cu asta? Cronologia e foarte importantă. Întâi s-a asigurat că ajunge în prime time, apoi a scanat şi a postat. Deci deconspiratul n-a acţionat deloc spontan, şi-a pregătit minuţios spectacolul, pe piloni psihologici, astfel încât pastila aruncată pe Internet să dospească suficient timp până la lansarea mesajului vizual. Moaca, tonul vocii, clipitul de păsărică speriată, gura uscată şi gestul părăsirii scenei ca o mimoză (se terminase poezia şi deja se repeta), toate ne arată că băiatul ăsta urmărea un efect. Părerea mea e că a scos capul prea devreme, a reuşit mai mult să ne enerveze. O să ziceţi că l-a învăţat cineva cum să procedeze. Da de unde!!! E propria lui regie. Şi fiindcă e atât de proastă, iată un motiv suficient ca să fie clar că nu e niciun fel de agent secret. Cel mult, un rebut de agent. Sunt convinsă că statul român fabrică agenţi de elită. Nu mai spun de gluma cu livretul, ca act doveditor al activităţii de spionaj (!). Nu mai spun de fluturaşul (primul scanat, primul postat), aruncat ca să-şi bată joc de noi. Nu era nevoie de dovezi, simpla mărturisire era de ajuns. Nici de ieşirea pe post nu era nevoie, era suficientă o postare. Dar mesajul scris nu ar fi avut acelaşi impact şi aceeaşi audienţă. Ceva ştie el, o fi citit vreun manual de manipulare din anii ‘50, dar i-a ieşit foarte prost. El, însă e mulţumit. Ba zice că e chiar fericit. Şi minte că n-a urmărit ce se dezbate. El şi-a dezactivat site-ul (practic, serverul îl susţinea mai departe), ca atenţia să fie concentrată doar pe tv. Apoi, om practic, i-a dat drumul. Deconspirare, deconspirare, dar traficul e cu bani, aşa că azi a mai băgat şi nişte reclamă. Îşi urmăreşte comentariile, iar acum câteva minute, văd că s-a burzuluit la un postac, ameninţându-l că-l dă pe mâna poliţiei. Dacă vrea el, închide şi comentariile. Şi a şi făcut-o, ca un locotenent-colonel periculos ce este!

            Ce anume a făcut, ne tot întrebăm. Că de făcut, a făcut ceva, e clar. Doar nu vă închipuiţi că se cere pe mâna judecătorilor pentru declaraţii, e vorba de fapte. Probabil că sunt minore, dar în mintea lui panicată, par de importanţă capitală. Dacă 2004 n-ar fi aşa de îndepărtat, aş fi zis că a fost implicat în răpirea ziariştilor în Irak. Dar în 2010-2012, nu ştiu la ce ar fi fost util. În orice caz, „ofiţer sub acoperire” înseamnă agent care îşi ascunde identitatea în viaţa civilă, unde acţionează pentru a îndeplini misiuni primite de la serviciul secret care l-a angajat. Rezultă că Turcescu era agent la bază, acoperirea era profesia de jurnalist. Deci, un ofiţer camuflat în jurnalist, nu un jurnalist care, uneori, o mai făcea pe agentul secret. Rămâne întrebarea dacă şi-a trădat colegii sau ţara. Păi, dacă lucra pentru armată, atunci treaba lui nu ţinea de ciorovăielile noastre interne. Poate era chiar dublu agent. Iar eu, Sharon Stone. Cel mai tare mă doare că armata română, asociată cu acest circ fie pe bune, fie prin deducţiile noastre greşite, refuză să aibă un punct de vedere. Îi face jocul lăsându-ne să credem că acest labil ar fi putut fi spion al armatei? Ce prost l-a recrutat, ce fraier l-a instruit, ce începător l-a trimis în teren? Mare greşeală de relaţii publice a MApN-ului.

            În fine, oricare i-ar fi specializarea şi caracterul, e clar că a văzut prea multe filme. Şi-a zis că serviciul secret care i-a dat legitimaţia (că livret militar, sigur nu i-a dat) o să-i dea o medalie dacă alege să se sinucidă în loc să se lase pe mâna inamicului. Şi-a închipuit că ajunge martir (e şi cam vineţiu). Păi, la ora asta? Cam târziu să nu fie Iudă, exact asta a fost. Şi-a luat arginţii, apoi s-a spânzurat. Eroicul lui gest e doar o mascaradă atât de dezgustătoare încât nici nu mă mai interesează care e deznodământul. M-aş concentra pe campanie, trebuie să căscăm ochii.

             Ca să n-o mai lungesc, părerea mea e că Robert Turcescu s-a ţăcănit 100%, adevărata lui acoperire e cea de om normal.